Ce este karate-do?
Este o artă marţială în care scopul final nu este căutarea victoriei, ci munca întru perfecţionarea caracterului, acumulându-se experienţă prin antrenament.
Este de asemenea o formă de autoapărare, utilizându-se toate părţile corpului, care prin antrenament sever şi sistematic devin arme eficiente şi puternice.
KARATE-ul cuprinde mişcări ale întregului corp ce dezvoltă echilibrul încât este creată o deplinătate generală (totală) a mişcării.
Din dicţionarul enciclopedic, aflăm că reprezintă "o metodă de luptă, de origine japoneză, care nu face apel pentru atac sau apărare decât la mijloacele naturale ale omului". Putem completa, că această artă marţială KARATE-DO constă dintr-un ansamblu de poziţii, deplasări, lovituri, blocaje, prize, secerări, luxări, proiectări şi eschive, executate după reguli bine stabilite şi sistematizate.
Adevăratul karate-do, împleteşte antrenamentele minţii şi dezvoltarea unei conştiinţe limpezi pe plan interior, sufletesc în timp ce în planul exterior el îşi dezvoltă puterea, tăria pentru a deveni plin de forţă şi agilitate.
Această artă marţială nu are ca scop final crearea disponibilităţilor necesare învingerii unui adversar ci acela de a căuta perfecţiunea morală prin acumularea experienţei de antrenare a trupului. Ca formă de auto-apărare, karate-do utilizează toate PÃRŢILE corpului prin antrenament .
Astazi copii au foarte putine obtiuni pentru a avea o copilarie fericita si o viata sanatoasa. O opţiune foarte interesantă şi utilă atât pentru corp cât şi pentru minte este disciplina sportivă denumită karate tradiţional. Karate tradiţional este o artă marţială de autoapărare. Este necesară o atitudine pozitiva şi o stare spirituală bună,pentru a obtine si o condiţie fizică excelentă. Elevul este educat să respecte, sa fie corect si echilibrat atat in relatia cu un posibil adversar cat si in restul activitatilor zilnice. Karate tradiţional implică şi impunerea unor principii în viaţa de zi cu zi, precum: ordinea, logica şi scopul nobil. Karate tradiţional pentru copii este o activitate care contribuie la formarea personalităţii într-un mediu în care primează disciplină, educaţia, respectul şi sunt promovate munca şi continuă şlefuire mentală, spirituală şi fizică. Este o disciplină care ajuta la formarea unei mentalităţi de învingător.



Pentru auto apărare
Pentru a căpăta încredere în tine, în forţele tale
Pentru a învăţa să te concentrezi
Pentru a te disciplina
Pentru o condiţie fizică mai bună
Pentru a invata sa lucrezi in echipa
Pentru ati face noi prieteni
Pentru a te dezvolta intr-un mediu pozitiv